Noutati

Cum procedează firmele de —modeling— care păcălesc tinerii?

Mărturiile oamenilor păcăliţi de aşa-zisele firme de modeling care le promit tinerilor o carieră formidabilă în lumea modei continuă.

Care e mecanismul?

„Mi s-a zis să fiu foarte zâmbăreaţă, să cred eu în ceea ce le spun posibililor clienţi. Ideea este să conving omul să dea banii. Pe colaborare scrie: «Suma de 99 de lei îi oferă posibilitatea înscrisului de a participa la preselecţii de modeling timp de un an de zile». Această posibilitate rupe tot. Numele lor sunt toate false, mi-am dat seama din faptul că se încurcau în nume. Îşi schimbă numele firmei şi frecventează toată ţara. Pe perioada a două săptămâni am observat următoarele. Facebook-ul firmei lor nu are nicio poză. Mi-au zis că în februarie le vor publica pe toate (eu am lucrat în ianuarie). Unele idei se băteau cap în cap: Roxana îi zicea unei persoane că e firmă naţională cu sedii în toată ţara, cu legături chiar şi în comune, Alina zicea că-i firmă internaţională. Au venit două irlandeze, iar Alina le-a asigurat că au sediu şi acolo. Locul în care îşi desfăşurau acţiunea: o uşă ruptă, geamuri vai de ele şi câteva tablouri ieftine cu modele. Contraziceri peste contraziceri din partea fiecarei persoane. I-am recunoscut că stiu că-i firmă fantomă. Nu au negat. Au spus:«Nu suntem ceea ce ţi-am zis că suntem, dar nici o firmă falsă. Unii sunt selectaţi, alţii nu!» Banii se împărţeau în felul următor: 13 lei pe fiecare om înscris fetelor de la birou şi 30 de lei pe fiecare om înscris băieţilor de afară”, a declarat E.O., elevă la Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică Octavian Stroia, în vârstă de 18 ani, care a muncit pentru o perioadă într-o astfel de firmă.

Cum se vede din exterior?

Încântată de lumea în care a intrat după ce a semnat contractul şi le-a dat banii impresarilor o tânără a fugit repede acasă să caute poveşti de succes despre agenţia cu care a semnat.

„Le-am dat banii. Pe internet am găsit doar date ambigue şi forumuri în care mai mulţi povesteau cazuri neplăcute legate de această firmă. A doua zi am reziliat contractul. Mi-au promis că îmi vor întoarce banii în maxim 30 de zile. Au trecut aproape 3 luni de atunci şi nu am obținut nimic”, a precizat C.D., student la UBB, în vârstă de 20 de ani.

Atenţie mare la ce scrie în contract

Pe de altă parte surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Monitorul de Cluj că astfel de firme sunt greu de oprit pentru că fac contracte cu nişte clauze foarte bine formulate. Oamenilor li se solicită suma respectivă pentru a li se face un portofoliu care ulterior este trimis altor firme. Dacă sunt selectaţi – ajungi “vedetă”, dacă nu, se spală pe mâini şi motivează că ei şi-au făcut datoria. Anchetatorii le recomandă oamenilor să fie foarte atenţi la formulările din contract pentru că apoi s-ar putea să nu-i poată urmări pentru înşelăciune pe cei care promit o carieră în modeling.

sursa :monitorulcj.ro

Articol scris de Iulia Popescu și Mihai Cistelican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *