Și brusc am înteles că fără tine
Nici eu în toate mințile nu sunt,
Să fug și să mă-ntorc aici îmi vine,
Să nu-mi mai aflu locul pe pământ.

Atat de grabnic mi-ai intrat in sânge,
Atât de mult trăiești în sinea mea,
Încât și zgârîindu-mă aș plânge,
Temandu-mă ca-n stropi te pierd cumva.

Nu este primavară nicaierea,
Cu muguri morti paltonul ți-l închei.
Cu fierea primaverii caut mierea,
Iar tu exiști, iubito-n locul ei.

Și brusc am ințeles că fără tine,
Eu însumi mor și nu pot învia,
Desi am fost născut, cum știi prea bine,
Ca să te apăr și-mpotriva ta!

                                                    Adrian Păunescu